Skip to main content

Bursa educațională "Profesor Ovidiu Alexandru Băjenaru" acordată anual de FSNR unui medic rezident sau medic specialist neurolog pentru dezvoltare profesională

         În România, sub coordonarea Profesorului Ovidiu Alexandru Băjenaru s-a format o școală modernă de învățământ și cercetare în neurologia clinică, iar eforturile domniei sale au fost necontenite pentru pregătirea și educarea viitoarelor generații de medici. În acest sens, a susținut și încurajat permanent accesul la un număr impresionant de granturi de cercetare și stagii de formare profesională în marile centre din Europa, în baza unei strânse colaborări cu diferite societati europene .     

         Astfel, în spiritul acestei mari personalități, FSNR anunță deschiderea procedurii de aplicare pentru bursa educatională "Profesor Ovidiu Alexandru Băjenaru" pentru medici rezidenți și specialiști neurologi pentru anul universitar 2021- 2022, cu valoare de 1000 euro.

         Obiectivul general al bursei vizează susținerea medicilor rezidenți și specialiști neurologi în dezvoltarea lor profesională și/sau didactică, prin efectuarea unor stagii de pregătire profesională în diferite clinici de neurologie din străinatate.

         Pentru a fi eligibili să aplice pentru bursă, aplicanții trebuie să îndeplinească cumulativ urmatoarele criterii obligatorii:

  • să fie medici rezidenți sau medici specialiști neurologi cu vârsta <35 ani;
  • să fie implicați în activități de cercetare (granturi naționale sau internaționale, studii clinice, proiecte europene sau alte proiecte de cercetare) și/sau de învățământ (studii doctorale);

Aplicația va trebui să conțină următoarele acte:

  • dovada calității de membru SNR;
  • copie dupa BI/CI;
  • acordul participantului în scris pentru prelucrarea datelor personale, semnat și datat;
  • recomandarea medicului neurolog primar/ șef secție/șef clinică îndrumător de rezidențiat în cazul medicilor rezidenți;
  • depunerea de CV format Europass – din care să reiasă experiența profesională și activitățile relevante acordării bursei;
  • scrisoare de intenție;
  • acceptul oficial al clinicii de neurologie unde participantul își va desfășura stagiu de pregatire profesională în anul universitar 2021-2022.

Criterii de departajare:

  • cursuri de calificare profesională efectuate până la momentul depunerii dosarului pentru bursă;
  • acitivitatea de cercetare;
  • numărul de publicații în reviste de specialitate;
  • performanțele academice;
  • activități de voluntariat.

        

         Aplicațiile complete vor fi transmise online pe adresa până la data de 15 iunie 2021

         Anunțul acordării bursei va fi publicat pe platformele de social media (twitter: @FSNR10) și site-ul SNR.

Publicat de:

Administrator

In data de:

12 February 2021

Accesat de:

1269