Descriere: Grupul de lucru pentru boli neurodegenerative (boala Parkinson și alte tulburări de mișcare, boala Alzheimer și alte afecțiuni care determină tulburare neurocognitivă, scleroza laterală amiotrofică, etc.) își propune să creeze un mediu academic dinamic care să faciliteze comunicarea științifică la nivel național privind acest spectru de patologii. Grupul își propune elaborarea de ghiduri și protocoale de tratament adaptate sistemului de sănătate din România, organizarea de evenimente și comunicări științifice dedicate acestor domenii de patologie, comunicarea cu asociațiile de pacienți.
Coordonator: Prof. Univ. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu